În ultimii ani, uleiul de floarea-soarelui a ajuns într-o situație destul de ciudată. A stat zeci de ani în bucătăria românilor fără să-i acordăm prea multă atenție, iar acum a devenit, în anumite colțuri ale internetului, aproape un dușman public.
„Inflamează organismul.” „Îngrașă.” „Este plin de omega-6.” „Mai bine gătești cu untură.” Sunt afirmații care circulă cu mare viteză și care, repetate suficient de des, ajung să sune ca niște adevăruri.
Numai că atunci când coborâm din zona clipurilor de 30 de secunde în cea a studiilor, povestea devine ceva mai complicată. Și, surprinzător pentru un produs atât de banal, nu tocmai în defavoarea uleiului de floarea-soarelui.
De unde a apărut povestea cu uleiurile „rele”
Uleiul de floarea-soarelui face parte din categoria uleiurilor din semințe, alături de cele de rapiță, soia, porumb, șofrănel sau sâmburi de struguri. În ultimii ani, aceste uleiuri au fost puse sub semnul întrebării de influenceri din zona de wellness, care susțin că anumite tipuri de grăsimi, în special omega-6, ar favoriza inflamația.
Problema este că această explicație este mult prea simplă.
Acidul linoleic, principala grăsime polinesaturată din multe uleiuri din semințe, este un acid gras esențial. Organismul nu îl produce singur și are nevoie să-l primească din alimentație. Cercetările analizate de Johns Hopkins nu susțin ideea că uleiurile din semințe ar fi, în sine, „toxice” sau că ar provoca inflamație. Dimpotrivă, consumul de grăsimi nesaturate în locul celor saturate este asociat cu un profil cardiovascular mai bun.
Asta nu înseamnă însă că putem transforma orice aliment care conține ulei de floarea-soarelui într-un aliment sănătos.
Și aici apare partea pe care internetul o amestecă adesea.
Problema poate fi mâncarea, nu uleiul
Dacă uleiul de floarea-soarelui se află într-o pungă de chipsuri, într-un produs de patiserie foarte sărat sau într-o mâncare ultraprocesată, nu înseamnă că uleiul este responsabil pentru toate problemele acelui produs. Un aliment poate fi bogat în calorii, sare, zahăr și grăsimi și să conțină ulei de floarea-soarelui. Dar asta nu dovedește că uleiul este cauza principală a problemei.Este una dintre confuziile importante din această dezbatere.
Cercetătorii de la Johns Hopkins atrag exact atenția asupra acestei asocieri: uleiurile din semințe apar foarte des în alimente ultraprocesate, iar oamenii ajung să pună pe seama uleiului efectele întregului produs. Cu alte cuvinte, faptul că un chips conține ulei de floarea-soarelui nu transformă uleiul într-un aliment periculos. Dar nici nu transformă chipsul într-un aliment sănătos. Pare o diferență mică. Nu este.
Dar untura? Dar untul?
Aici discuția devine cu adevărat interesantă. În spațiul online există o revenire puternică la grăsimile animale. Untura și untul sunt prezentate uneori ca variante „naturale”, în timp ce uleiurile vegetale sunt tratate ca produse artificiale. Numai că „natural” nu este un sinonim pentru „mai bun pentru inimă”.
Asociația Americană a Inimii recomandă ca grăsimile saturate să fie înlocuite, atunci când este posibil, cu grăsimi mono și polinesaturate. Printre uleiurile vegetale recomandate se află inclusiv cel de floarea-soarelui. Asta nu înseamnă că untul sau untura trebuie interzise din bucătărie. Înseamnă doar că nu există motive solide pentru a transforma uleiul de floarea-soarelui în „otrava ascunsă” din dulap.
Așadar, îl mai folosim sau nu?
Dacă îți place uleiul de floarea-soarelui, nu există un motiv științific simplu pentru care să-l arunci din bucătărie de teamă că „inflamează organismul”. Mai important este întregul fel în care mănânci. Uleiul poate fi folosit cu măsură. Poți alterna sursele de grăsimi, poți folosi ulei de măsline atunci când se potrivește, poți mânca nuci, semințe și pește și, poate cel mai important, poți reduce cantitatea de alimente ultraprocesate.
Nu trebuie să alegem între „uleiul de floarea-soarelui ne omoară” și „putem mânca orice, pentru că studiile spun că este sănătos”. Niciuna dintre variante nu este corectă. Poate că adevărata problemă este că vrem răspunsuri prea simple. Un aliment este bun. Altul este rău. Acesta inflamează. Acesta detoxifică. Acesta arde grăsimea.
Ne plac explicațiile de acest fel pentru că sunt ușor de ținut minte. Corpul, din păcate, nu funcționează atât de simplu. Uleiul de floarea-soarelui nu este un aliment-minune. Dar nici nu există dovezi solide care să-l transforme în inamicul sănătății publice.
Poate că cea mai sănătoasă abordare este și cea mai puțin spectaculoasă: mai puține produse ultraprocesate, mai multe alimente simple și variate și mai puțină panică în jurul unui ingredient pe care îl avem în bucătărie de generații.
Uneori, cel mai bun răspuns la o controversă alimentară nu este să aruncăm produsul la gunoi.
Este să înțelegem, în sfârșit, despre ce vorbim.
